Da, pentru că semiotica nu se pune.
Buna seara stimabililor,
Titlul face directă referire la perioada de examene din care înerc să ies viu. Cum vă anunţam într-un post anterior, am schimbat macazul la master şi mi-am aruncat ancora în curtea FEAA pentru o perioadă mai mult sau mai puţin determinată. De ce spun asta? Ei bine:
Primo:
Una din motivaţiile pentru care am optat pentru un master la FEAA a fost supoziţia că aici voi găsi oameni care chiar ştiu ce fac. Fals! Cu mici excepţii desigur. Cei de la catedra sunt tot nişte produse ale unor conjuncturi, teoreticieni şcoliţi preponderent în Iaşi şi care, din pricină de slugărit pe lângă tutori specializaţi în domenii disjuncte şi-au uitat parţial sau total vocaţia.
Secundo:
Ştiind că voi intra într-o şcoală de business, aveam cel puţin aspiraţia ca organizarea internă să fie cu cel puţin o clasă peste cea a visătorilor de filozofi din curtea cărora proveneam. Ei bine, sejurul meu a început cu zeci de schimbări de orar, permutări infinite de oameni, apariţii surpriză de grupe, etc. Şi distracţia nu s-a oprit aici.
Tertzo:
Legat de master aveam senzaţia că voi avea şansa să învăţ să fac ceva, pentru a mă putea căli în eventualitatea unei cariere în domeniul ales. Ei bine, ce am descoperit până acum e că miza e pe ceea ce înveţi tu de unul singur. Ceea ce nu e rău în principiu. Însă în momentul în care pe parcursul unui întreg semestru nu primeşi niciun fel de feedback la o semiarul uneia din cele 5 materii studiate, e o problemă. Nu poţi lăsa nişte oameni care vin cu decoruri intelectuale total sau parţial incompatibile cu cel al marketing-ului să facă lucruri de capul lor, pe seama cărora să fie şi notaţi în final.
Ar mai urma, dar nu mai ştiu denumirile în latină, şi cred că mi-e şi somn. Ideea e că azi am împuşcat primul examen serios din era MCA (a se citi Marketing şi Comunicare în afaceri), o minunată grilă la o materie minunată. Mai aveţi? Bring it on!




10 comments
Comments feed for this article
ianuarie 23, 2009 la 8:02 pm
Marius-Andrei
Welcome to our side of the road !
))
ianuarie 23, 2009 la 8:28 pm
greego
@marius-andrei
10x! But who’s side?
ianuarie 25, 2009 la 2:09 pm
Sorin Popliuc
Eu unul de asta nici nu am mai schimbat macazul, ca sa foosesc expresia ta. Eram sigur ca asa e peste tot. Acum ma intreb… oare asa e si la Cluj sau la Bucuresti? La Bucuresti sunt aproape sigur ca nu prea e, da’ cine stie?
ianuarie 25, 2009 la 6:34 pm
greego
@sorin
Te felicit pentru alegere. La urma urmei, e o problema de ierarhie de prioritati. A mea a fost insa putin bulversata din cauze ce tin doar de hazard.
Iar cu Bucurestiul, nu sunt convins ca e mare diferenta, unicul avantaj in opinia mea constand in proximitatea fata de locul unde se “intampla lucruri”, vis a vis de industia pe care ne-am ales-o. Acolo sunt oamenii, acolo sunt banii. Dar sistemul educational colcaie de frustrati si inadaptati.
La Cluj in schimb am fost, si am vazut o deschidere la minte, ceea ce in opinia mea e esentiala cand vorbesti de educatie.
Concluzie: Nu rezolvam nimic daca stam cu mainile in san si ne plangem, asa cum fac si eu
)
ianuarie 26, 2009 la 2:40 am
Sorin Popliuc
Totusi, ce am putea face? Organizam mitinguri, punem in miscare niste strategii de pr, sa putem “dezgheta” sistemul? Intotdeauna se vorbesc despre diferite probleme si totusi suntem aproape siguri ca, inafara de timp, nimeni nu poate face nimic. De s-ar organiza un protest impotriva frustratilor dintre zidurile universitatilor, cred ca m-as afla in primele randuri. Bineinteles ca exista si oameni pregatiti, bine pregatiti pentru a-i pregati si pe ceilalti. Unii nu se complica, altii nu sunt lasati de dinozaurii cu sute de milioane salariu pe luna, iar altii nici nu ajung nici macar pana la un amarat de post de asistent. So what do we HAVE to do? Io m-as baga.
ianuarie 26, 2009 la 11:33 am
somnulescu
Una din motivaţiile pentru care am optat pentru un master la FEAA a fost supoziţia că aici voi găsi oameni care chiar ştiu ce fac. Fals!
ti-ai dat si tu seama?
ianuarie 26, 2009 la 12:16 pm
greego
Sincer, nu cred ca un protest ar rezolva lucrurile, ci dimpotriva, ar atrage numai neplaceri si situatii conflictuale ce nu ar produce nimic bun. Alternativa in opinia mea consta in implicarea in sistem a studentilor, fie prin mijloace institutionale (reprezentanti) fie prin mijloace liberale (organizatii si asociatii), pe de o parte, si pe de alta parte a construirii de alternative. Nu avem scoala? Nu-i nimic. Facem noi o serie de conferinte, de intalniri cu specialisti, de seminarii si workshop-uri care macar sa traseze o directie, sa trezeasca la realitate studentii ce isi consuma energia intr-un mod neconstructiv. Alternativa e soutia pe termen lung.
ianuarie 26, 2009 la 12:17 pm
greego
@somnulescu
Pana nu simti pe pielea ta, nu poti spune ca stii. Asta doar daca nu esti filozof!
)
ianuarie 26, 2009 la 2:53 pm
Sorin Popliuc
@greego
deci, dupa cum spuneam, tot timpul le-ar cam rezolva…
ianuarie 26, 2009 la 9:08 pm
greego
sorine, ce sa-i faci daca suntem in urma cu 150 de ani?