Buna ziua stimabililor,

Da, o sa-mi fie dor! Acum mi-e dor, mi-e un dor teribil de casa, de tot ce inseamna casa, am ajuns la un fel de capat al capatului, la care incepe un alt capat. Nu-mi gasesc locul, stau ca pe ace. Am intrat intr-un fel de stare de anestezie spirituala, in care toate trec pe langa mine asa cum trec si eu pe langa ele: tern, pasiv. Examenele parca nici nu mai conteaza, concentrarea si motivatia sunt undeva sub nivelul marii, iar eu incerc sa pastrez capul sus si zambetul pe buze. Am noroc ca sunt si ajutat. Si pentru asta vreau sa-i multumesc enorm.

Ce voi face? Nu stiu. Ce va urma? Nu stiu. Cat va dura? Nu stiu. Tot ce stiu ca vreau acasa, si e pentru prima data in viata mea in care imi doresc din tot sufletul sa ajung ACASA. Am venit, mi-a placut, acum vreau sa plec. Mai sunt 3 zile care se scurg parca invers. Anestezia e astfel ideal dublata de o atemporalitate bizara, aproape obscena. Timpul parca nu mai are consistenta, parca nu se mai supune acelorasi reguli cu care eram obisnuit. Si cu toate astea, ma bucur ca am trait experienta asta, ma bucur enorm ca am invatat cum sa traiesc starile de genul celei pe care o traiesc chiar in momentul in care scriu acest articol.

Insa, dragii mei, da! o sa-mi fie dor. Cu siguranta, imi vor lipsi foarte multe lucruri cu care m-am obisnuit. Da, o sa-mi fie dor ca oamenii sa imi zambeasca pe strada daca ma uit in ochii lor. Da, o sa-mi fie dor de piscina de la care tocmai m-am intors. Da, o sa-mi fie dor sa-mi hranesc prietenii zburatori. Da, o sa-mi fie dor de mansarda eliadesca. Da, o sa-mi fie dor sa nu vad nicio dacie 1310, dar in schimb sa vad golf-uri, volvo-uri si saab-uri vechi. Da, o sa-mi fie dor sa vad meciuri la Celtic Towers. Da, o sa-mi fie dor de parcul pe care mama mi l-a daruit de Paste. Da, o sa-mi fie dor sa nu gasesc nicio piatra pe jos ca sa o pot arunca in geam sa-mi deschida cineva usa la Sovoarte. Da, o sa-mi fie dor de functionarele de la Sovoarte, care de fiecare data cand le spuneam ca le apreciez amabilitatea, imi spuneau ca asta e slujba lor. Da, o sa-mi fie dor de Jacques, care iti da impresia ca are timp de tine, idiferent cat de ocupat e de fapt. Da, o sa-mi fie dor sa-ti cumpar flori de la florareasa de la colt, si sa le transform in fluturi. Da, o sa-mi fie dor sa iau pranzul pe malul raului, pe Graslei. Da, o sa-mi fie dor sa ma uzi, ploaie de Belgia. Da, o sa-mi fie dor sa ma intorc acasa la 3 noaptea, stiind ca am facut ceva pentru mine. Da, o sa-mi fie dor sa fac misto de unguri ca pronunta w ca v. Da, o sa-mi fie sa aud “asch tu blift” in loc de orice indrumare/sfat/cerere/multumire. Da, o sa-mi fie dor sa vad cum oamenii uita de prejudecati, si indiferent din ce cultura vin, se comporta ca OAMENI. Da, o sa-mi fie dor sa nu aud nicio “p..a”, “p…a” la fiecare colt de strada. Da, o sa-mi fie dor sa ma plimb pe strada cu difuzoare, unde canta muzica. Da, o sa-mi fie dor sa ascult muzica clasica la metrou. Da, o sa-mi fie dor de idiotii de la Top Radio, chiar daca nu am inteles niciodata niciun cuvant din ce indruga ei acolo. Da, o sa-mi fie dor de trenurile in care dormi mai bine ca in pat, pentru ca probabil e mai liniste. Da, o sa-mi fie dor de tramvaiele care nu opresc decat daca apesi pe buton. Da, o sa-mi fie dor si sa ratez statia. O sa-mi fie dor sa ma uit perplex la niste saci de gunoi. Da, o sa-mi fie dor de patul portocaliu. Da, o sa-mi fie dor sa merg la basket si sa nu a faulteze nimeni. Da, o sa-mi fie dor sa merg la cinema si inauntru sa nu scoata nimeni niciun pas, in afara de rasetele firesti la scenele amuzante. Da, o sa-mi fie dor sa merg la Bruxelles, si sa ma plimb pe Rue Neuve. Da, o sa-mi fie dor de Dani si Ovi, de discutiile noastre si de iesirile la bere si la fritz. Da, o sa-mi fie dor de Megane-ul ala, asa mecanic cum e. Da, o sa-mi fie dor de aerul proaspat de dupa ploaie. Da, o sa-mi fie dor sa ma plimb noaptea prin orasul splendid care ma gazduit 4 luni jumate. Da, o sa-mi fie dor de casele lor construite parca pentru pitici. Da, o sa-mi fie dor de scara care era sa-mi rupa gatul de atatea ori. Da, o sa-mi fie dor sa vad mai multe biciclete decat masini. Da, o sa-mi fie dor sa joc fotbal pe iarba din parc. O sa-mi fie dor de chelnerii de la Vooruit, care stiau dinainte ca o sa beau suc de portocale atunci cand nu aveam net. O sa-mi fie dor voi, colegii mei europeni. O sa-mi fie dor de tine, Gent. O sa-mi fie dor de tine, Belgie. O sa-mi fie dor sa tresar cand vibreaza telefonul, stiind ca esti tu.

Plec, dar raman cu tine. O data, ma voi intoarce. Dar acum, vreau acasa, vreau la ai mei, la ale mele, vreau la ea.

Vreau!