You are currently browsing the monthly archive for martie 2008.
Ziuna buna respectabililor.
Aici e o vreme urata tare. Dupa ce s-a topit zapada asezata timid zilele trecute, acum au revenit ploile si au adus cu ele si zilele intunecate de dimineata pana seara. Ziua de fapt e o noapte nitel mai luminata, dar doar nitel. Probabil din cauza umezelii se petrec fenomene ca acesta:
Ei bine da, acesta e un minicopacel care s-a incapatanat sa-ti infiripe radacinile intre placile de gresie de pe balconul matusii mele. Primul copac pe care il vad crescand in balcon la propriu!!! E foarte dragut din partea lui, arata afeciune fata de casa asta prin faptul ca nu se preda, si continua cu stoicism demersul sau de supravietuire in conditii ostile. Dani il mai tunde primavara, ca altfel “scoate gresia” 
). Ce poti sa-i zici…..aproape ca ti-e mila de el, dar e foarte personificat. Ultimul lucru pe care il poti spune despre el e ca nu are personalitate. E un tip unic in incercarea lui de a demonstra ca nimic nu e imposibil, ca daca iti propui ceva cu adevarat, e aproape imposibil sa nu-ti iasa. Spun aproape pentru ca “ceva” sau “cineva” pare sa simta mai bine decat noi ce e bine si ce nu. Iar atunci cand nu e sa fie, nu e si basta. Dar nu e cazul lui, o nu. Exact cum spuneam si atunci cand vorbeam de prezentari. Daca iti pui ceva in minte, si o faci cu pasiune, pot iesi lucruri minunte. Trebuie numai sa-ti doresti cu adevarat, sa-ti formulezi in minte o idee deopotriva creatoare si creativa, un ideal, un crez, si sa-l urmezi pana la capat, indiferent de obstacole. Nimic, dar absolut nimic nu te poate opri. Forta ta interioara ce se naste din parteneriatul dintre constient si subconstient e mai puternica decat orice alta energie distructiva. Ei bine, nu pot decat sa-mi scot palaria in fata acestui profesionist in arta de a trai, si anume copacelul de pe balcon. Respect!
Metafora copacelului nu e intamplatoare, pentru ca imi trec prin minte ca un colaj de diapozitive toate lucrurile pe care ar trebui sa le fac eu ca sa-mi urmez idealul. Daca vreau sa fiu cel mai bun, trebuie sa ma zbat pentru a ajunge acolo sus. Insa nu oricum, ci cu zambetul pe buze si cu ochii in 4. Ei bine, pentru mine oportunitatea de a mai adauga inca un eveniment la parcursul de devenire in acest caz nu mai e valabila, dar nu se poate spune acelasi lucru si despre voi. La ce ma refer? Simplu. La editia 2008 a CNSC (Congresul National al Studentilor la Comunicare). Anul acesta observ ca abordeaza o tema de actualitate, ce corespunde unui trend ascedent pe piata din Romania, si anum CSR. (Corporate Social Resposability). O evolutie fireasca, de altfel, pentru ca pe meleagurile de pe aici (vest-europene si nu numai) reprezinta de mult un capitol foarte important atunci cand vine vorba de comunicare.
Stiu ca e de munca la licenta si alea alea, si efort, si costuri de deplasare s.a.m.d. Insa aceasta e singura noastra sansa. Numai asa noi, cei din provincie, avem ocazia sa interactionam cu oamenii din industrie. De la ei invatam, nu avem ce face. Meseria noastra, daca nu ati realizat pana acum, mai mult se “fura” decat de invata. Asa ca, trebuie sa ne lipim. Si sa o facem acolo unde trebuie. Felicitari pentru PRime Iasi pentru ca incet incet se ridica si sper sa aud tot mai multe lucruri despre ei, si mai mult interes din partea colegilor mei, mai tineri. Naumovici spunea intr-un interviu in 2006 ca industria publicitatii din Romania e plina de oameni scutiti la sport si fara tupeu. Noua ne revine responsabilitatea de a demonstra ca noul val al industriei de comunicare din Romania are tupeu. Iar primul pas sta in implicare. Sa ne implicam deci.
V-am pupat.
Salutare stimabililor!
Astazi va propun spre analiza 4 reclame. Initial articolul indica doar 3, insa l-am schimbat de urgenta imeidat ce am dat peste ultima dintre ele care mi se pare geniala. (si nu pentru ca eu conduc masina asta:P). Celelalte: doua la vodka, si una la FedEx. Din pacate inca nu pot posta fisiere video, dar promit ca in scurt timp rezolv si problema asta. Insa, pe moment, sunt bune si link-urile catre sfanta “teava”. Enjoy:
V-am pupat, si astept pareri.
Buna seara copii.
Trebuie musai sa vedeti ceva ce pe mine m-a impresionat. Si asta pentru ca din ce in ce mai des astazi suntem pusi in fata situatiei de a asista la prezentari. Prezentari de orice fel, dar majoritatea in format digital. Acestea s-au adaugat subit modului clasic de prezentare, si acum, fie ca esti profesor, elev, student, conferentiar, director de banca sau copywriter, e o conditie sine qua non sa spui ce ai de spus utilizand un mijloc modern de exprimare. Cel mai popular cred ca ramane vesnicul power point, care de bine de rau adauga putina culoare informatiilor, dar unii reusesc sa il transforme intr-un instrument mai plictisitor decat daca ar citi de pe foaie pur si simplu. Dar despre metehnele ppt-ului nu imi propun sa vorbesc acum. In schimb, daca vrei sa faci ceva cu adevarat de calitate, se poate. Ei bine, priviti ce face omul asta (n.r. Hans Rosling) cu o prezentare de date aparent insipide. Copiati asta in browser, iar daca aveti rabdare uitati-va pana la capat. Nu cred ca va fi necesar insa.
http://www.youtube.com/watch?v=hVimVzgtD6w&eurl=http://www.razvanmatasel.ro/
Ei bine, in speranta ca ati zambit macar, revin si spun ca atunci cand iti propui sa faci ceva, si mai ales alegi sa o faci cu pasiune, pot iesi lucuri grozave, chiar daca aparent subiectul nu e tocmai atractiv. E ca o provocare. Daca nu e funny, fa-l sa fie. Daca nu e atractiv, da-l cu lipici! Daca e negru, tu coloreaza-l!
Inca doua lucruri. Nu uitati de olimpiadele comunicarii. Uitam de ele in fiecare an, si nu e bine. Felicitari participantilor ieseni de anul trecut, insa parerea mea e ca suntem nitel discriminati. Insa acum ar fi timpul (dupa fiasco-ul de anul trecut de la proba de advertising) sa le aratam bucurestenilor ca nu numai ei stiu cu ce se mananca meseria asta. Si nu numai. Intr-adevar, e mai mult efort, mai multe drumuri si mai multe batai de cap pentru cei din provincie. Asta e. Trebuie sa ne asumam conditia si sa trecem peste toate obstacolele. Sau sa ne facem olimpiadele noastre. Asta ar putea fi o idee. Poate cotinuam mult dezbatutul “nou val de publicitate”, il rebranduim si facem treaba. Una peste alta, mai aveti timp numai pana pe 31 martie sa va inscrieti. Si anul acesta Leo Burnett a facut campania de advertising pentru olimpiade. Cum vi se pare? O puteti vedea aici:
http://www.olimpiadelecomunicarii.ro/campanie-2008.html
Al doilea, nu uitati de Ogilvy Red Camp. Inscrierile sunt pana pe 15 aprilie, si suna interesant. Dati un search pe gogule si va lamuriti, daca nu ati facut-o deja prin intermediul d-nei Berneaga.
V-am pupat pentru seara asta.
Fratilor!
De ce te feresti, de aia nu scapi. Hotarat lucru. Am plecat de la frig si ninsoare, si am ajuns aici, unde chipurile ar trebui sa fie mai blanda clima. Ei bine, iata cam cum arata treaba astazi la Bruxelles, ora 17:00:
Asta este. Stam in casa si cu asta basta. Si asa ultimele zile a fost un frig mai ceva ca la Craciun. Din 2, 3 grade nu ne-a scos. Si vreau sa spun ca treaba asta e foarte neobisnuita aici. Astia cand vad ca ninge se panicheaza, ei nu prea vad miracolul asta. Ninge??? Aoleo! Concediu.
Eu cred ca sunt omul care le aduce schimbarile climatice la belgieni. Pai cand am ajuns, 2 saptamani incontinuu a fost soare si cald, de se minuna matus’mea si zicea ca nu a mai vazut asa ceva de cand e ea aici. Acuma ninge, iarasi ceva nemaivazut. Na, cine stie ce urmeaza…vreun tsunami.
Gata, a plecat bunica astazi, de acum timpul meu va fi dedicat studiului.
Dani, unde ziceai ca sunt H&M-urile alea? )
V-am pupat!
Seara buna genialilor!
Ei bine, nu am mai fost la Waterloo, cica nu ar fi mai mult de vazut decat un camp si un monument in varful lui. In ultimul moment ne-am hotarat sa dam o tura prin cartiere din Bruxelles unde poti sa vezi case si proprietati faine. Nu eram foarte incantat la inceput, insa imi indeplineam constiincios rolul de sofer si am sarit de urgenta in masina. Ghidati de GPS, mai exact sau mai putin, ne-am invartit de vreo 3 ori pana cand am trecut printr-un parc si am ajuns intr-o zona, nu foarte departe de centrul aglomerat de altfel, dar parca desprinsa de pe alta planeta. Si chiar in buricul targului. Dar si in buricul parcului, unul de-a dreptul impresionant, nu atat prin amenajare si peisagistica (aspect la care mai au de lucrat in comparatie cu fratii frantuzi de la sud-vest) cat prin dimensiunea considerabila si prin verdele uniform si viu ce anima metropola.
Iata ce inteleg ei prin parc. Se pare ca romanii au o problema cu zburatoarele din Briusel )
Uite ca si ei taie copacu’ in mijlocu’ parcului
Ei bine, dupa ce am trecut de parcul cu pricina, dupa cum spuneam am ajuns pe un taram care parea din alta parte, numai din universul meu obisnuit nu. Ce va vine in minte cand auziti complex rezidential? Cam cu ce imagine il asociati? Eu personal, traind in Romania, il asociez cu o adunatura de vile care mai de care mai mari si mai lipsite de bun gust, construite fara nicio noima, care transmit un singur mesaj: “Am bani si imi trebuie o casa mare in care sa-i pun. Eu de fapt traiesc alaturi.” Desigur, mai sunt si exceptii, asta e clar, dar sunt prea rare, si majoritatea pe la munte.
Ei, ei nu am munte. Dar au aici la ei un complex cu case una si una. Mari, mici, toate merita sa te indragostesti de ele. Fiecare are ceva de spus, are un mesaj de transmis, fiecare impresioneaza prin simplitatea cu care este trata grija pentru detaliu. De la potecuta care duce la usa de la intrare, pana la ornamentele din jurul geamurilor, de la gradina pana la decorarea hornului, totul arata impecabil. Nu vreau sa-i laud prea tare, dar nu pot sa ma abtin. Chiar as fi curios cati dintre ei sunt belgieni. Dar pana la urma asta conteaza mai putin. Ramai efectiv cu gura cascata. Vrei si tu. Si deja incepi sa te gandesti ca tu cand iti faci casa, asa ai vrea sa arate. Sau asa….sau mai bine asa…. Nu te poti hotara, toate au acel ceva al lor care le face speciale. Spatiul pe care sunt amplasate nu e nici pe departe urias, ba din contra. Insa modul cum au stiu sa-l valorifice e de-a dreptul fantastic. Si chiar atunci cand vezi cate o casa care sta pe o bucata mai mare de pamant, chiar si atunci vezi ca au stiut sa sistematizeze totul incat sa arate cochet si elegant. Peisagisti profesionisti, decoratori, arhitecti nu stiu. Dar e altceva. Pe mine m-a impresionat o casa mare ce-i drept (o fi sechele????) . Insa elementul care m-a frapat a fost acoperisul parca tipic maramuresan alcatuit integral din stuf. Desigur arhitectura casei nu avea nimic de-a face cu romanescul, sau poate nu mi-am dat eu seama. Insa proprietatea era intr-adevar una care inspira lux pur. Unchi-miu remarca sec: “Asta-i ministru!” O sa va arat niste poze, ca mai mult nu pot sa fac. Insa imi pare rau ca din cauza orei la care am fost acolo, lumina nu era nici pe departe suficienta, si unele fotografii nu au cea mai buna calitate. Fara indoiala ma voi intoarce si voi poza fiecare frunza si fiecare caramida care-mi plac. Pana atunci, va las sa va faceti o idee.
Casa cu stuf, din pacate neclara, dar totusi graitoare
In general nu prea au garduri, decat doar decorativ
Magnolia din curtea omului
Dintre toti, numai Ovidiu a reusit sa se uite la camera. Noi ceilalti eram inca fermecati…
Sper sa va pot arata in curand in detaliu si mult mai expresiv frumusetea acestor mostre de amenajari exterioare extrem de reusite. Si fara sa bata la ochi.
Eu, dupa ce am vazut toate astea, am simtit nevoia sa ma exteriorizez. In prima poza se infiripa dorinta, in cea de-a doua deja se manifesta libera.
V-am pupat!
Ziua buna sturlubaticilor.
Pe cand va povesteam despre gunoi si cat respect merita el din partea noastra, va mai spuneam si ca o sa va arat scara pe care era sa-mi rup gatul nu o data, si care oarecum te face la psihic, pentru ca e ultima. Am de urcat multe serii de scari pana ajung sus la mansarda mea, dar ultima le bate la fund pe toate. E de departe cea mai inclinata si cu treptele cat mai inguste si mai mici posibile. Ei bine, iata instrumentul de tortura.
Ar trebui sa ma vedeti agitat foc cand ma grabesc sa plec, in intarziere fiind desigur, cum alerg prin casa ca nebunu, ma incalt intr-un picior, imi pun fularul aiurea, sacoul cu un buzunar inauntru, sosetele pe dos, cu limba de-un cot iar cand ajung la scara parca sunt din alt film. Pasesc tacticos numai cu calcaiele pe treptele de 10 centimetri, exact ca in filmele cu Charlie Chaplin. Imediat ce se termina seria, o iau la fuga din nou pe hol, inchid usa de la casa, imi iau demaraj, si fireste, imi amintesc ca mi-am uitat borseta.
Hai sa va mai arat ceva si apoi plec la Waterloo cred….inca nu e sigur.
Dap! E in baie la mine. Si mai e si bilingva )
V-am pupat!
Seara buna onorabililor.
Bon soir. Pas de visite. Seulement pour la messe. Fara vizite, doar pentru slujba daca vreti. Zise el. Pai da, pentru slujba, bien sur. Stiu ca am fata si borseta de turist, dar vizita la 10 seara nu prea cred nenea… El fiind baietasul care pazea catedrala Saint Michel din Bruxelles, loc pe care l-am ales pentru asista asta seara la slujba catolica de Inviere.
Am stat o ora si am plecat, dar nu asta e important. Probabil nu ar mai fi durat mai mult de jumatate de ora toata treaba. O biserica mai mare decat corpul C (info) gazduieste cam 200 de oameni in noaptea Invierii. Discret. Foarte discret. In timp ce ma chinuiam sa nu adorm imi treceau prin minte ca un flashback toate diferentele intre Biserica ortodoxa si Biserica catolica, diferente asumate si chiar trambitate de cele doua, ba chiar potentate si accentuate, fiecare dusa spre extrema opusa. Iata numai cateva dintre ele, resimite desigur la nivelul enoriasului de rand, ca pana la urma aici se simte:
Ei: biserci uriase(Cathedrale, Grande Eglise de…, etc), pictura in biserica ioc (doar pe alocuri), statui in schim din belsug, altar la vedere, icoane ioc, slujba scurta (chiar si de Inviere), ambianta mai degraba muzicala (orga nu poate lipsi), scaune, interactivitate (la intrare iti ofera o foaie cu cantece, in caz ca nu le stii) etc.
Noi: biserici cat mai mici (Agapia Mica, Horaicioara, Biserica dintr-un lemn!!!), pictura incepe la tocul usii si se termina in spatele altarului, statui n-ai sa vezi (decat foaaarte rar), altarul e ascuns (doar se intrevede), icoane cat mai multe, slujba cat mai lunga, dar lunga, ambianta mai degraba sobra (eventual corul de seminaristi compenseaza), abia astepti rugaciunile care se spun in genunchi, macar nu mai stai in picioare (scaune eventual pentru varstnici (dar nu-i sigur)), separare clara intre preoti si credinciosi (din nou altarul despartit de perete frumos pictat) etc.
Exact ca doi copii orgoliosi care s-au certat si nu vor sa se impace. Voi sarbatoriti pe 22? ok! Noi o s-o facem o luna mai tarziu. Asa spun calendarele noastre de la anul 0…
In fine. Asta era calda, asa ca v-am servit-o. Eu zic ca merita meditat asupra ei.
Astazi am fost din nou in excursii, din nou cu masina, din nou pe autostrazi. Bruges si Gent. Am dus bunica sa vada unde imi duc eu viata de student pe meleagurile iste bre.
Iata cateva poze proaspete. Din pacate sunt descarcate de pe Nikon-ul lui Dani, si pur si simplu nu ma lasa sa le pun thumb. Asta e, sper sa aveti rabdare.
Eu cu Ovi
Exlicam bunicii ce si cum cu ursuletul din Bruges
Eu si basca episodul 2 )
Eu, basca si matusa
Ce ziceti de baietasa? Ochelarii or fi Gucci…
La mine in camera, cu deja legendara bunicaaaaaaaaa :*
Si in final eu, basca si fidelul mijloc de transport
Cam asta a fost pentru astazi, ramanad la parerea la Bruges e orasul cel mai frumos pe care il are tara asta de aratat turistilor, adica noi. Asa ca vom merge sa il mirosim de fiecare data cand avem chef de plimbare.
V-am pupat si va invit.
Te iubesc tata!
Dragilor, fusei la Paris.
Cum v-am promis, iata si articolul prin care va impartasesc experienta unica de a intra in contact (pentru ca a vizita pentru mine e prea putin spus) cu unul dintre cele mai frumoase orase din Europa.
Imi cer scuze ca acest articol nu a venit ieri, asa cum va asteptati, insa am ajuns la ora 11 inapoi acasa. Numai bine am prelungit suspansul.
La ora 9.13 punct am plecat din Gare du Midi din Bruxelles cu directia Gare du Nord Paris. La 10.30 eram deja acolo. Cu toate ca distanta dintre cele doua capitale e de mai bine de 400 de kilometri. Si nu, nu am mers cu avionul!! Am mers cu dracia asta:
Obiectivul numarul 1: Catedrala Sacre Coeur de pe Montmartre. Luam metroul si dupa doua statii suntem acolo. Funiculaire de Montmartre scrie la iesirea de la metrou. Metrou destul de urat de altfel si primul pe care il vad care merge cu roti de cauciuc:
Fiind prea lenesi sa urcam scarile pana sus pe deal, luam funicularul ca toata lumea:
Ajungem si la binecunoscuta catedrala Sacre Coeur, biserica di pi deal. Uite acolo sus am fost:
Ei bine, de acolo de sus vezi asta:
Catedrala in sine e frumoasa, e in stilul lor de a construi biserici: sa fie mari. Lor adica catolici. Paste fericit apropos in curand tuturor catolicilor. E grandioasa, si pe dinauntru impecabila. Pacat ca nu te lasa sa faci poze, decat in schimbul unei taxe destul de usturatoare. Si cand spun ca nu te lasa chiar vreau sa spun ca te pazesc. Sunt badigarzi ca la meci. Chiar radeam cu unchiu-miu’ si ziceam ca probabil au si responsabili cu “shhhhhhhshh-itul”, pentru ca de fiecare data cand spui ceva mai tare, imposibil sa nu auzi vreun “shhhhhh” pronuntat si apasat de undeva. Misto meserie, ne-am gandit . Insa datorita faptului ca s-a construit destul de mult in jurul ei si-a mai pierdut din individualitate si frumusete, dupa parerea mea. Ramane insa un simbol al Frantei, si asadar vi-l mai arat dintr-un unghi mai hacana:
Gata cu catedrala. Am inceput sa ne plimbam pe Montmartre, pe niste stradute inguste pline de magazine de suveniruri ieftine facute pe vapor. Asta ma supara in fiecare oras. Sunt tolerati cei care iti vand kitsch-uri ieftine care chipurile au pretentia de suveniruri, dar asta e o alta poveste. Sa nu lasam detaliile sa ne strice ziua. Cladirile nu sunt impresionante deocamdata, dar o diferenta vizibila de stil se contureaza intre Belgia si Franta. Casele parca sunt mai umane, mai albe, mai prietenesti. Trecem pe langa restaurantul unde se zice ca obisnuia sa-si bea ceaiul Monnet si Van Gogh, si dam peste pisica ce nu mai reuseste sa intre la caldurica:
Imposibil sa nu observi casa Dalidei si restaurantul Le moulin …. ceva, nu se vede de balarii. A doua nu m-a lasta sa o pun thumbnail, tre sa dati click voi. Arata urat dar asta e.
Iata si o strada pe care daca iti faci vant nitel te arunci direct in buricul Parisului: 
Tot pe Montmartre am remarcat ca baietii astia din Paris au invatat sa faca economie maxima cand vine vorba de spatiul de parcare. Poate de aia o strada intreaga plina cu masini parcate nu gazduia una singura care sa nu fie atinsa, zgariata, busita, infundata etc…etc…Inclusiv cele dou exemple:
Plecam de pe “munte”. Ne indreptam spre Tour Eiffel, mareata constructie care a oripilat opinia publica la momentul inaugurarii. Insa in drum, mai vedem o serie de chestii dragute, cum ar fi Moulin Rouge si Rue de Clichy, plina de chestii din astea:
Si moara rosie….
Pentru ca ochii de copywriter raman deschisi, va propun o reclama bine lucrata, simpla, dar cu foarte mult appeal, pentru teatrul national:
Iata-ne si la turnul lui nenea Eiffel. Prima data l-am zarit de pe platou, incadrat intr-un ansamblu spledid, precedat de fantani si spatii verzi fara economie de spatiu, lasand sa se intrevada printre stalpii sai Champs de Mars si in departare Ecole Militaire. Las pozele sa vorbeasca:
Cine a zis ca nu poti tine in palma turnul Eiffel? Trebuia sa ma pozez si eu nitel cu baietasul.
Iata si podul de pe Sena, tot cu “Ascutitul”:
Acum priviti ce a putut sa faca un baietas satul de atata beton chiar pe acoperisul apartamentului sau de la etajul mult, chiar aproape de “ascutit”:
Nu putem merge la padure, aducem padurea si o punem pe bloc.
Ne retragem cu jind de la locul faptei, mie blocandu-mi-se gatul cred intorcandu-l spre turn pe drumul de plecare. Insa am avut timp sa ma urc si pe buturuga si sa zic: Asta e! Mai vin si la anu
Urmatorul obiectiv: Champs Elysees. Magheru-ul lor. Dar mai de fitze. Ei bine, soferii nu ma dezamagesc nici acum:
Altfel, bulevard larg, cu cladiri inalte si mult mult mai stilate decat in Bruxelles par exemple, dintre care pe mine m-au impresionat 2: una avangardista, si anume sediul Publicis, iar cealalta reprezentanta Louis Vuitton. Nici nu vrea sa ma gandesc cat costa milimetrul patrat de spatiu acolo….
Pe Champs Elysees vezi cladiri chic, masini de lux, oameni imbracati bine si multe multe magazine scumpe. E frumos sa te plimbi…. Ajungem aproape de capat, asa ca luam metroul si ne indreptam spre Notre Damme. Coboram la Sfanta Oportuna.
Cand iesim de la metrou, descopar si de ce toate masinile in Paris sunt busite ) Pentru ca are cine sa le dea exemplu:
Si iata-ne ajunsi si la celebra catedrala a cocosatului. Ce sa spun, impresionant. Trebuie sa o speli cu periuta de dinti. Cam trebuie sa-ti culegi mandibula de pe jos, si mai afli ca au inceput constructia la maretia asta undeva pe la 1100.
Inauntru e la fel de impresionanta, si marele castig e ca poti sa faci poze. Insa daca nu ai blitz bun, nu iese mare lucru, ca e cam bezna. Eu va arat ce mi-a placut mie cel mai mult, si anume vitraliile:
Jos palaria. Chiar m-a impresionat. Un mare 10 cu felicitari francezilor care au stiu sa-si promoveze tara. Franta are un brand atat de solid si datorita constructiilor, cum ar fi catedralele, “Ascutitul”, Arcul de Triumf samd. Bravo lor. Au beneficiat si de contextul istorc favorabil ce-i drept, dar asta nu poate sa le estompeze importanta si unictatea stilului si modului in care inteleg ei viata. Se vede peste tot, de la fierul forjat la ce pun pe masa.
Apropo de mancare, pentru ca ne era deja foarte foame, am mers sa mancam la un restaurant cu specific marocan, si am savurat un couscous traditional cu pui si ne-am cinstit cu nitel vin alb. Sa ne traiesti bunica
Dupa ce ne-am revenit, am pornit spre ultimul obiectiv fezabil pentru o zi plina de francofonie: Louvre. Din pacate nu am putut sa mai intram, pentru ca era inchis, asa cum nu am putut sa urcam nici pe ascutit, pentru ca am fi pierdut trenul daca stateam la coada. Insa centrul ce precede muzeul e foarte interesant deopotriva, si la fel e si palatul regelui si binecunoscuta piramida de la suprafata.
Cum te simti cand lumea e la degetul tau inteapa
Palatul regal noaptea. Stiu ca nu mai e rege de mult, dar e tare mumos
Si in final “Ascutitul” in ambianta nocturna. (L-am prins la fix, cand se aprinde lumine. Si cand spun la fix, vorbesc la propriu)
Dupa ce am vazut toate astea, ne-am indreptat din nou spre Gare du Nord. Era sfarsitul unei zile superbe, in care vremea a tinut cu noi pentru ca nu a plouat, desi a fost foarte innourat. Extrem de obositi, mai ales bunica, ne-am urcat din nou in dracie, dar gandul meu a ramas uneva pe strazile pariziene. Simt ca ma voi mai intoarce acolo, si mai simt ca acesta nu va fi singurul articol despre Paris.
Pana la urmatorul, v-am pupat!
Bonsoir moftangiilor.
Ei bine, iaca a ajuns si bunica la Briuxel bre’. Aseara am adus familionul de la aeroport. Cand am intrat in Bruxel, bunica exclama cu tarie de caracter: “Ioti bre aici parca e la Bacesti”…. )). A fost de departe cea mai tare replica a serii.
Pe de alta parte, frumos la ei pe autostrada. S-au chinuit baietii si au pus lumini galbene de-a lungul tuturor multelor sute de kilometri de autostrada pe care le au. Sa nu care cumva sa adormi la volan, sau sa nu vezi vulpea cum sare din vizuina.
Astazi a trebuit musai sa scoatem familionul la plimbare. Pentru cei care nu stiu, bunica si cu matusa (fiica bunicii ) au venit sa vada Europa. Iar eu si cu Dani (cealalta fiica a bunicii, care sta in Bruxel) avem misiunea de a le arata ce si cum. Iata si motivul pentru care in perioada asta voi scrie mai rarutz ca-i mai dragutz. Dar tot scriu zilnic, ca asa mi-am propus. Azi va dau o mostra de plimbare pur romaneasca intr-un oras pur european, capitala Uniunii Europene bre’. Principalul mijloc de exprimare: pozele. Iata.
Famelia la Arcul de Triumf din parcul Cinquantennaire
Parlamentul inflorit domne
Nu-i asa ca te simti mandru ca esti roman si ai si steag?
Din seria “bineinteles ca de la noi trebuie sa lipseasca ceva”, ei bine, clar ca brosuricile despre Romania s-au terminat primele. Daca-i moca…
Si iaca-ta-ma-s. Te pup soarece
Un mic cadou de Pastele Catolic pentru voi:
N-are niciun stres…
Asta nu comentez 
Ca sa nu uit la ce-s student, iata o reclma tare la Eurostar (trenu’ cu tunelu’)
Si the best for last, apusul nostru, si numai a nostru!!!
Maine e ziua cea mare. Va fi o zi lunga si obositoare, asta e sigur. Dar cand voi calca in tren si voi pleca din Paris voi sti daca mai conteaza.
Te iubesc mama!
V-am pupat bre’!
Aloha respectabililor.
Aici la Bruxelles se pregateste de ploaie. Vreme numai buna de interiorizari contemplatoare concretizate in efuziuni spontane. Adica, pe scurt, pierdut vremea.
Am deja o luna si jumatate de cand sunt aici, si incep sa-mi pun din ce in ce mai des urmatoarea intrebare: Oare unde sunt???
De unde aceasta interogatie aparent puerila? Iata!
Cand am aplicat pentru bursa asta, pe lista scria ca plec la Gent, Belgia. OOO! Frumos mi-am zis. Belgia e langa Olanda! Belgia are ciocolata buna, bere cat cuprinde, e full de civilizatie si mai sta si matus’mea in Bruxelles. Perfect. Acolo e de mine! In Belgia. Zis si facut! Dezamagire initiala! Entuziasm brusc! Iata-ma si la Bruxelles cu valiza dupa mine pe 6 februarie. Gata, am ajuns in Belgia mi-am zis. E frumos aici la ei. Cerul parca e mai albastru. Oho, vorbesc si franceza, eruditi baietasi. Dar stai! Toate numele de strazi, statii de metrou si alte denumiri mai importante sunt scrise de doua ori. Una e in franceza, ca o nimeresc. Cealalta e ciudata, si mult mult mai amuzanta. Ei, or fi avand si ei ungurii lor.
Asadar, cateva zile de exersat franceza nu strica. De pe 6 pana pe 11, cand am plecat definitiv la Gent, am stat in capitala. Daca te duci la magazin, la film, la spalat masina sau la toaleta publica, in Bruxelles vorbesti engleza de te dor mainile. Nu inteleg si pace. In fine, mai scot de la naftalina franceza mea perimata si fac un efort sa ma inteleg cu florareasa. Nu am stiu de care flori sa-i zic sa-mi dea, dar i le-am aratat politicos, cu degetul. La gara am zis ca tre’ sa mearga. One ticket to Gent please! Si omul incepe sa spuna ceva, care in franceza sigur nu era, germana nu prea, semana totusi cu o engleza stalcita asa ca am marsat pe pista asta. Excuse me?? Dupa alte doua minute de gesticulatii intense din partea lui si ridicari de sprancene din partea mea inteleg ce voia sa spuna. Ma intreba chipurile daca am sub 24 de ani!!! Da frate! Am! De atunci scriai cu un marker ceva pe geam in loc sa te straduiesti sa vorbesti engleza. Pffu. Nu mai fac greseala asta. Deja imi repetam in minte: “Un billet pour Gent s’il vous plait….Un billet….”
Gent! Welcome breakfast pentru studentii MOCOMA (noi) organizat de Artevelde (cuza lor). Incepe seful departamentului de comunicare: Welcome to Flanders! Casc niste ochi… Ba poate am nimerit eu unde nu trebuia. Ce-i aia Flanders? Poate asa s-o fi chemand cladirea. In fine, zi acolo ca zici bine. Zice el ceva despre marketingul etic vreo ora jumate, dupa care zice iar: And now we invite you to taste the best Flemish cakes. Cuvantul asta deja era suparator prin negura neuronala pe care mi-o provoca. Flanders, Flemish in sus, Flemish in jos, Flemish people, Flemish beer, Flemish!!! Bun mi-am zis. Daca voi sunteti Flemish, belgienii unde-s????
Se termina micul dejun oficial si mergem si noi, colegii adunati de prin 8 tari, sa socializam impreuna la vreo bodega. Acolo, ma asez strategic langa Mael, belgian chipurile, care deja flirta cu frantuzoaicele in limba lor materna. Insa eu trebuia sa ma lamuresc care e treaba cu flemishul asta. Dupa ce facem cunostinta alea alea, intreb sigur pe mine: Fratele meu. Esti sigur ca suntem in Belgia? Ca eu pana acum nu am auzit de cat Fl…..nu stiu cum. El zambeste si imi spune. Noi suntem o tara mica. Suficienta insa pentru a fi disputata intre doua comunitati: flamanzii si valonii. Hopa. Un concept nou! Ce-or mai fi si valonii…. Pai noi suntem impartiti in doua de fapt, zice el. Flandra si Valonia. Care e diferenta? Uite. Oamenii in Flandra vorbesc trei limbi: flamanda, franceza si engleza. Cei din Valonia tot 3: franceza, franceza si franceza. Limba noastra teoretic e flamanda (ei ii zic Flemish, dar pentru ca e o olandeza nitel modificata, e cunoscuta drept Dutch), dar oficiale mai avem doua: franceza, si germana. Si acuma, vezi , extremistii vor sa ne separam. Dar e o problema. Capitala Bruxelles. (Eu deja incepeam sa-l pierd pe drum) Asadar capitala se afla pe teritoriu flamand, dar 60 la suta din populatie vorbeste franceza. Si astfel ramane intrebarea daca se separa provinciile, Bruxelu’ unde intra? Ai inteles? We are crazy people!
Pff! Mai tineti minte uluirea de pe fata mea dupa apologia gunoiului! Bingo! Exact aceeasi fata aveamsi acum! Mai, al dracului mi-am zis, complicata natie mai sunteti voi.
Acuma realizez ca in urma cu mai bine de o saptamana, incercam sa vorbesc si eu linistit pe messenger, si deodata aud bubuituri, scandari, zgomot mult de afara. Cu toata ca stau la 4, vedeam fum pe geam. Frate ce fac astia!!! Ori a castigat echipa de fotbal primul lor meci in campionat ori a retrogradat. Scot nasul si ma uit. Baietasi cu niste steaguri cat casa, aruncau petarde si strigau ceva foarte tare. Da! Era in limba aia care suna amuzant. Neintelegand nimic si nici fumul nepriindu-mi foarte tare, am reintrat izbind geamul si injurandu-i putin mi-am vazut de treaba. Insa acum din intamplare cautam despre minunta Belgie cate ceva sa ma dumiresc si eu mai bine, si recunosc steagul. Da! El e. Galben cu un leu negru pe el. Asta fluturau si suporterii (cum mi-am imaginat eu) in noaptea aia. Dar ce sa vezi. E steagul provinciei Flandra. Oamenii protestau, si voiau independenta. Ceilalti, valonii adica, au si ei steagul lor, si vor aceeasi treaba. Autonomie!!! Independenta!!! Buba e veche. E de pe timpul lui Leopold I si nenea Talleyrand. Cu asta nu va plictisesc. Cert e ca Belgia e o tara scindata cultural si etnic. O tara fara identitate, insa care s-a descurcat foarte bine pana acum. O tara in care trebuie sa fii atent ce limba vorbesti ca vanzatorul sa-ti raspunda, dar si cea pe care o vorbesti cand vrei sa-l injuri pe sub mustata ca nu intelege, pentru ca s-ar putea sa te inteleaga mai bine decat crezi.
Hmm…. Pentru mine ramane intrebarea. Daca sus e Flandra, si jos e Valonia, unde-i Belgia fiilor???
Crazy people…
V-am pupat!
comentarii recente