Un blog de poveste
Salutare inspiraților.
Greego a intrat într-o pauză de liniște, din pricină de lipsă de inspirație, de timp, și de deosebita grijă de evitare pe cât posibil a poluării informaționale.
Până la vremuri mai vesele, înțelepciune prieteni. Mustiți de înțelepciune.
Seara bună amici supersonici.
În seara asta am dat peste un filmuleț la care am râs cu lacrimi, deși l-am vazut de nenumărate ori, acum mai mulți ani. El are doar menirea de a vă binedispune, atâta tot. Enjoy!
Bună seara năstrușnicilor!
Să trecem la un subiect mult mai vesel și mai creativ, și în același timp mult mai educativ, și anume igiena orală. De această dată vreau să vă arăt cum a ales agenția Y&R din Bangkok să le reamintească oamenilor că e imperios necesar să se spele pe dinți după fiecare masă, și mai ales după consumul de dulciuri, printr-o campanie ne-convențională realizată pentru brand-ul Colgate. Genial!
Lumea sportului din România e în doliu. Marian Cozma, unul din ”stâlpii” naționalei de handbal a României, a fost ucis în Ungaria prin înjunghiere direct în inimă. Incredibil cum viața îți spune Nu atunci când te aștepți mai puțin. Și unii dintre noi ne plângem că nu avem un birou mai mare sau că avem coșuri pe față. Tăcere.
Ziurel de ziuă, amici!
Încă un spot bine făcut la Coca Cola, ceea ce nu mai surprinde pe nimeni.
Însă, pe cât de bine e executată animația, pe atât de confuz e mesajul pentru mine. Și nu atât mesajul, cât insight-ul spotului. Acesta face parte din noua campanie globală Coca Cola, ”Open happiness”, lansată la nivel mondial, care în România va fi prezentă pe TV cu trei spot-uri, Crave, Library și Happiness Factory III .
Katie Bayne (CMO, Coca-Cola North America) punctează ideea campaniei: “Punctul central al Open Happiness este noțiunea simplă de a te bucura de un pahar răcoritor Coca-Cola și a de lua o pauză pentru a intra în legatură cu ceilalți. Cu această nouă campanie încurajăm oamenii să dezchidă o Coca-Cola și să împărtășească micile bucurii”.
Heist, spot-ul pe care îl propun eu spre analiză, este unul ce va fi difuzat exclusiv în state. Ideea pe care mizeză e extrapolarea statutului băuturii de lovemark, adică de brand iubit, îndrăgit de consumatori. Pentru ilustrarea acestei idei, s-a apelat la o personificare a naturii, ale cărei elemente conlucrează pentru îndeplinirea misiunii ”get the coke”. Așadar mesajul spot-ului e că băutura e atât de bună, încât nici macar natura nu îi poate rezista. Ideea e una acceptabilă, execuția e una de excepție, care impresionează și mizează pe factorul emoțional, ca majoritatea produselor de publicitate sub egida Coca Cola.
Dar!
Mie nu-mi sunt clare, și implicit nu-mi plac două aspecte mari:
1. care e treaba cu furtul? metoda machiavelică prin care natura își satisface pofta este un ce atinge un palier afectiv nu foarte elevat. Sunt acele emoții frugale, institnctuale, primare care sunt activate atunci când empatizăm cu ideea de a subtiliza chiar și o băutură. Mai ales atunci când un plan elaborat în cele mai mici detalii este pus la cale.Înțeleg atunci când elemente de ordin ludic, feeric conlucrează pentru livrarea băuturii și implicit a creării sentimentului de fericire, ca în spot-urile ”Happiness factory”, dar concentrarea eforturilor elementelor naturale pentru a-și satisface nevoile de înfruptare din licoarea miraculoasă n-o mai înțeleg.
2. de ce, conform titlului campaniei (open happiness – fericire deschisa), fericirea personală poate fi atinsă doar prin nefericirea altuia? Cel putin teoretic și moral, succesiunea și înlănțuirea celor două instanțe este una nefirească. Ori spot-ul asta promovează, fie că vrem sau nu vrem.
Una peste alta, reclama e una impecabil realizată, dar cred că își ratează misiunea. Cui i-ar place ca atunci când se află chiar în mijlocul unui ragaz de relaxare adâncă, alături de băutura preferată, ca aceasta să dispară mistorios, fapt ce ar produce frustrare maximă???
Ziua bună fantasticilor!
Da, i-am pus cruce. Și sub cruce se află prima mea sesiune din episodul FEAA. Aseară s-a petrecut ultimul cadru din film, și anume pseudo-examenul la Semiotică. Una s-a dus, oare mai urmează altele 3? 
Vă arăt și cum știe BRD să mă înveselească când mă aștept mai puțin. )
De acum știu cui să mă adresez! Disertații oare fac?
Deși mărturisesc că mi-e greu să mă abțin. )
Ziua bună erudiților!
E vorba despre nota 10. (zece). Motivul?
Ei bine, ieri a avut loc în Aula Magna a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” o proiecție de film documentar. Evenimentul din seria ”Semaine de la memoire”, sau Săptămâna Memoriei, inițiativă admirabilă din partea CCF Iași.
Ce s-a întâmplat de fapt? Ei bine, anul trecut, TVR1 împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România a produs un film documentar despre asasinatul tânărului om de cultură și entuziast contestatar al comunismului, Ioan Petru Culianu, ce a avut loc la Chicago, pe 21 mai 1991. CCF s-a gandit ca în cadrul Săptămânii Memoriei să proiecteze filmul in Aula Universității și să-l aducă pe directorul Institului, Stejărel Olaru să stea de vorbă cu spectatorii. Omul e în același timp narator și producător al documentarului.
Prin natura serviciului, am asistat la manifestație, și am ramas cu două stări afective distincte:
1. o incitare acută către sentimente de repulsie și revoltă față de practicile comuniste, dar și o curozitate patalogică cu privire la caz,
2. o stare de simpatie și căldură față de CCF, care arată că îi pasă, pe de o parte de cultura românească, cât și de evenimentele odioase care au sistat-o și încurajat-o în același timp.
Simplu. Pui filmu, aduci Stejărel, faci o dezbatere, și atragi atenția, un bun potențial de PR, neexploatat după părerea mea. Personal am aflat lucruri extrem de interesante și captivante. Iată câteva impresii:
)Eu vă spun că m-am arătat foarte captivat, și în același timp surprins de inițiativa centrului, pe care o laud. Și pe care o și critic în același timp, pentru că dintr-o perspectivă de PR, evenimentul putea fi ”stors” mai bine.
Dacă vreți să aflați mai multe despre inițiativa CCF, puteți intra aici. Filmul este împărțit în două fragmente de aproximativ 50 de minute fiecare, intitulate ”Culianu în țara lui Ceaușescu” și ”O crimă la Chicago”. A fost difuzat de TVR, și dacă va fi redifuzat, vă recomand să nu-l ratați.
Una peste alta, m-am simțit provocat și în același timp am avut sentimentul că ma aflu locul în care trebuie aseară. Ce s-a întâmplat după nu s-a mai încadrat în același repertoriu afectiv, dar despre examenul de cultură generală, cu probleme de matematică vă povestesc doar dacă îl trec. ) Și cu siguranță pe alt ton!
Cheers!
Da, pentru că semiotica nu se pune.
Buna seara stimabililor,
Titlul face directă referire la perioada de examene din care înerc să ies viu. Cum vă anunţam într-un post anterior, am schimbat macazul la master şi mi-am aruncat ancora în curtea FEAA pentru o perioadă mai mult sau mai puţin determinată. De ce spun asta? Ei bine:
Primo:
Una din motivaţiile pentru care am optat pentru un master la FEAA a fost supoziţia că aici voi găsi oameni care chiar ştiu ce fac. Fals! Cu mici excepţii desigur. Cei de la catedra sunt tot nişte produse ale unor conjuncturi, teoreticieni şcoliţi preponderent în Iaşi şi care, din pricină de slugărit pe lângă tutori specializaţi în domenii disjuncte şi-au uitat parţial sau total vocaţia.
Secundo:
Ştiind că voi intra într-o şcoală de business, aveam cel puţin aspiraţia ca organizarea internă să fie cu cel puţin o clasă peste cea a visătorilor de filozofi din curtea cărora proveneam. Ei bine, sejurul meu a început cu zeci de schimbări de orar, permutări infinite de oameni, apariţii surpriză de grupe, etc. Şi distracţia nu s-a oprit aici.
Tertzo:
Legat de master aveam senzaţia că voi avea şansa să învăţ să fac ceva, pentru a mă putea căli în eventualitatea unei cariere în domeniul ales. Ei bine, ce am descoperit până acum e că miza e pe ceea ce înveţi tu de unul singur. Ceea ce nu e rău în principiu. Însă în momentul în care pe parcursul unui întreg semestru nu primeşi niciun fel de feedback la o semiarul uneia din cele 5 materii studiate, e o problemă. Nu poţi lăsa nişte oameni care vin cu decoruri intelectuale total sau parţial incompatibile cu cel al marketing-ului să facă lucruri de capul lor, pe seama cărora să fie şi notaţi în final.
Ar mai urma, dar nu mai ştiu denumirile în latină, şi cred că mi-e şi somn. Ideea e că azi am împuşcat primul examen serios din era MCA (a se citi Marketing şi Comunicare în afaceri), o minunată grilă la o materie minunată. Mai aveţi? Bring it on!
Dragilor și dragelor,
Ei bine, după o pauză binemeritată, m-am întors în blogosferă. Practic, nu am plecat nicăieri, am fost tot timpul acolo, numai că voi nu ați mai știut.
Ca să păstrez aerul de jurnal, poate întrebarea firească ar fi ”ce Dumnezeu am făcut până acum??”. Ei bine, răspunsul e simplu, după cum sugera și Seinfeld: NIMIC. Nu am făcut nimic nimic. Să nu vă lăsați induși în eroare însă, e foarte greu să nu faci nimic. Chiar dacă îți propui să nu faci nimic, aspirație atât de vibrantă pe vremea când plecam din Belgia, e aproape imposibil. Pentru că, fie și în cazul în care nu faci nimic, există permanent posibilitatea ca să faci ceva, iar dacă ai face acel ceva, nu ai mai face nimic, ceea ce ar da peste cap totul.
Așadar, în timp ce nu făceam nimic, au intervenit mici ”ceva”-uri care au dat peste cap totul. Am dat licența, am și luat-o, m-am plimbat toată vara de colo colo, m-am angajat din septemmbrie și mi-am pus și creierul pe bigudiuri la celebrul master de Marketing și comunicare în afaceri din cadrul magicei FEAA. Nimic, ați spune. Aprob. Nimic.
Ultimul post (în afară de teasing-ul de ieri) l-am urcat când încă nu eram te pământul strămoșesc. Acum, nu pot decât să-mi dau dreptate. Mi-e dor! Eram sigur că o să-mi la fel de mult pe cât speram să mă înșel.
Ce fac acum? Răspunsul e foarte simplu: înmagazinez destulă ”casă” pentru a avea motive să-mi fie dor mai târziu. Dorul e un sentiment atât de complex încât mă fascinează, pentru că rămâne dovada cea mai clară a naturii perisabile a trăirilor mele și mai ales a importanței colosale a perspectivei, a unghiului din care privesc spre lume.
Ce voi face? Aici m-ați prins. Îmi place și îmi displace în același timp faptul că nu știu. Așa că voi răspunde sec: nimic. Însă prin nimic, se vor strecura și mici digresiuni legate de viața mea, în dulcele stil clasic, împreună cu mari digresiuni cu privire la toate formele de comunicare posibile și imposibile. De ce? Pentru că îmi place.
Trăiască nimicul, și ”ceva”-urile ce-l bulversează.
|
comentarii recente